Sarajevo, un mix deosebit

În drumul de la aeroport la hotel, șoferul de taxi asculta un post de radio numit Mix. Apoi, plimbându-mă prin Sarajevo, la pas, mă gândeam ce mix am văzut în Sarajevo. Poate că numele radio-ului nu era o coincidență. Biserica ortodoxă este în spatele sinagogii, iar la două străzi distanță se află catedrala catolică, iar moscheele înconjoară aceste biserici. Această diversitate religioasă nu are cum să nu te uimească și te determină să cercetezi mai departe aceste locuri.

Sarajevo este frumos, are obiective turistice cu duiumul și urmele războiului au cam dispărut. Sarajevo nu este domnișoara urâțică ce te va cuceri pe parcurs. Nu, Sarajevo te va cuceri din prima, important este să îți dorești să te cucerească.

Sarajevo este un oraș sigur. Nu știu de ce, dar eu am fost cam nesigur la început, dar treptat mi-am recăpătat siguranța.

Bascarsija

Este punctul zero al orașului. Bascarsija este 3 în 1: bazar, centru istoric și centru cultural. Intrând în bazar ne îndepărtăm de Europa, ne îndreptăm undeva spre Turcia. Aici găsim restaurante cu specific local, produse care sunt realizate chiar în spatele tarabelor. Vânzătorii te ademenesc cu diverse obiecte din metal, cu bijuterii și haine. Se laudă că majoritatea sunt făcute în Bosnia și nu în China.

Ieșim din bazar și lăsăm în spate Bascarsija și ne îndreptăm spre o zonă nouă specifică marilor capitale europene, bulevarde largi, magazine de firmă. Am avut impresia că am ieșit din Istanbul și am pășit pe străzile Vienei.

Fântâna Sebilj a fost construită în centrul pieței în 1891 și de atunci este emblema orașului Sarajevo.

Pe lângă fântână, o altă imagine celebră pentru centrul vechi al Sarajevo sunt porumbeii, foarte obișnuiți să primească mâncare de la oameni. Veți găsi oameni dispuși să vă vândă mâncare pentru porumbei sau să vă facă o poză la minut.

Podurile de peste râul Miljacka

O plimbare pe malurile râului Miljacka este obligatorie. Puteți începe de la podul din fața Primăriei Sarajevo și să mergeți spre avalul cursului râului.

Trebuie să vă opriți în dreptul Podului Latinska Cuprija (i se mai zice Podul Princip) și să mergeți la clădirea pe care scrie Muzeu. Acolo se află Muzeul Sarajevo și este locul unde a fost ucis Prințul Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungar, de către tânărul Gavrilo Princip. Asasinatul s-a întâmplat la 28 iunie 1914 și reprezintă punctul de start al Primului Război Mondial. Chiar dacă nu intrați neapărat în muzeu, sunt mai multe imagini prin care se povestește asasinatul și modul în care au fost judecați cei implicați în asasinat.

Mergând mai departe pe malul râului Miljacka puteți admira clădiri frumoase precum clădirea Universității din Sarajevo, Clădirea Poștei.

Cel mai mult mi-a plăcut clădirea Academiei de Arte plastice. Aceasta a fost construită (1899) ca biserică evanghelistă, deoarece în timpul ocupației austro-ungare crescuse numărul evanghelicilor. Apoi, după Primul Război Mondial, evanghelicii au plecat o dată cu armata Austro-Ungară, iar din 1981 această clădire este casa Academiei de Arte Plastice. Clădirea este foarte frumoasă. Imediat după academie găsiți sediul parlamentului bosniac.

Muzeul dedicat masacrului de la Srebrenica

În timpul războiului din Bosnia, Srebrenica a fost locul uneia dintre cele mai îngrozitoare crime în masă de după cel de-al Doilea Război Mondial. În iulie 1995, aproximativ 20.000 de civili au fost expulzați din această zonă și 8000 de bosniaci musulmani, în special bărbați, au fost uciși de trupele bosniacilor sârbi în doar 2 zile. Srebrenica fusese declarată de către ONU o zonă sigură, ferită de război.

Galeria cu imagini spune povestea genocidului recunoscut oficial de către Tribunalul Criminal Internațional al fostei Iugoslavii, prin ochii celor care i-au supraviețuit și aduce un omagiu persoanelor care și-au pierdut viața în acele zile fatidice.

Masacrul de acolo este înfiorător. Muzeul a fost creat de fotograful croat Tarik Samarah. Chiar el a realizat pozele care sunt prezentate în muzeu. Fiecare poză are o poveste, una mai dureroasă decât alta. Cu cât se termină pozele de vizualizat, vă îndreptați spre un televizor unde rulează materiale care prezintă realitatea înfiorătoare de la 11/07/95.

Vizitează ”Muzeul Vieții”

Înconjurat de trupele sârbești, Sarajevo a fost sub asediu timp de 4 ani și cel mai probabil ar fi căzut pradă dacă “Tunelul Vieții” nu ar fi existat. Este vorba de un tunel lung de 800 metri, care ajungea în zona liberă și care a permis transportul unor produse necesare supraviețuirii.

Tunelul a fost săpat concomitent la ambele capete, unul dintre capete aflându-se în curtea unei familii curajoase care și-a oferit terenul pentru acest proiect. Casa familiei respective este astăzi muzeu și o porțiune de 25 de metri din tunel a rezistat și este deschisă vizitării pentru toți oamenii care doresc să arunce o privire.

“Muzeul Vieții” este situat într-o zonă greu accesibilă cu transportul în comun, deci cel mai simplu ar fi să luați un taxi sau să veniți aici în cadrul unui tur organizat.

Primăria orașului

Primăria orașului Sarajevo este una dintre cele mai impresionante clădiri din Sarajevo care a rămas din perioada Austro-Ungară. Localnicii glumesc și spun că austro-ungarii au lăsat mai multe urme asupra orașului Sarajevo în 50 de ani, decât au lăsat otomanii în 500 de ani.

Pe partea opusă a râului se află o casă pe care scrie ”Inat kuća”.

Legenda spune că unul dintre proprietarii caselor ce urmau să fie demolate de către austro-ungari pentru construirea primăriei, s-a opus cu vehemență părăsirii casei. După lungi negocieri, cetățeanul Benderja a făcut monarhiei o ofertă: se va muta în schimbul unei sacoșe cu monede de aur și a transmutării casei sale, cărămidă cu cărămidă, de cealaltă parte a râului. Austro-ungarii au acceptat, iar casa cetățeanului încăpățânat, astăzi restaurant, amintește trecătorilor de curajul poporului în fața marelui imperiu.

Turnul cu ceas de la moscheea Gazi Husrev Bey

Turnul cu ceas de la moscheea Gazi Husrev Bey poate trece neobservat dacă nu vă interesează cât este ceasul. Uită-te mai bine la el pentru că este singurul ceas public din lume care afișează ora după un calcul lunar, conform obiceiurilor turcești.

Începând cu secolul al XVII-lea ceasul public era foarte important în viața musulmanilor din Sarajevo deoarece le indica când este timpul să se roage.

Ceasul bate de ora 12 noaptea la apusul soarelui, inducând vizitatorii care nu cunosc povestea lui în eroare. Cum ora apusului variază în funcție de perioada anului, ceasul nu este deloc de încredere în zilele noastre, cu toate că, mai mult de dragul tradiției, o persoană specializată setează săptămânal ceasul pe baza unor calcule matematice precise, ținând cont de astrologie și astronomie.

Puncte de belvedere asupra orașului Sarajevo

Sunt mai multe puncte de belvedere asupra orașului Sarajevo. Important este să ajungeți cel puțin la un astfel de punct de unde să admirați panorama orașului. Eu am ajuns la Zuta Tabija. Cred că este punctul de belvedere cel mai apropiat de Bascarsija. Mi-a plăcut foarte mult aici. Cred ca am stat vreo 40 de minute și am admirat panorama. De aici altfel înțelegi orașul și oamenii acestor locuri. Desigur, minaretele ies în evidență.

Alte puncte de belvedere sunt:

  • Cetatea Galbenă – este recomandată de toate ghidurile, dar se ajunge cu automobilul sau ca pieton se ajunge doar mergând pe carosabil, până la cetatea Galbenă nu sunt trotuare.
  • Restaurantul Biban (Kod Bibana) oferă de pe terasa sa o excelentă priveliște asupra orașului. Link Google maps.
  • De pe strada Zmajevac aveți o superbă panoramă asupra orașului. În imediata apropiere se află restaurantul Dulbasca.

Ce este interesant de făcut în Sarajevo:

  • încearcă să bei cafeaua locală. Este similară cu cafeaua turcească.
  • berea Sarajevsko este foarte bună, mi-am amintit de gustul de odinioară al berii făcute în România.
  • trebuie să mănânci cevapcici. Sunt un fel de mititei de-ai noștri, dar puțin mai mici. Se mănâncă împreună cu ceapă, salată și iaurt.
  • în bazar vei găsi gloanțe vândute drept suvenir. Cumpără pentru cei din țară, deoarece reprezintă ceva neconvențional.
  • pentru 10 euro puteți avea parte de un ghid propriu, care vă poate duce la Tunelul vieții, la colțul unde s-a schimbat istoria lumii și puteți înțelege mai bine acest oraș.

Lucruri interesante despre Sarajevo:

  • este primul oraș din Europa unde a circulat tramvaiul electric. Se făceau teste pentru linia de tramvaie din Viena.
  • în secolul XVII Sarajevo (Sarai înseamnă palatul sultanului) era al doilea oraș ca importanță după Istanbul, din Imperiul Otoman. Orașul a avut mult de suferit după ce a fost ocupat de Imperiul Austro-Ungar.
  • în 1984 la Sarajevo au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă. Și acum se mai mândresc bosniacii cu acest lucru.
  • trei sferturi din Sarajevo a fost distrus sau avariat în timpul Războiului din Balcani. Aceste clădiri au fost refăcute.
  • Sarajevo este cea mai ieftină capitală europeană.
  • muntele care înconjoară Sarajevo se numește Trebevic.
  • cea mai înaltă clădire de Balcani se găsește în Sarajevo, se numește Avaz Twist Tower și are o înălțime de 172 m.

Moneda locala este marca convertibibilă (BAM). 1 BAM = 0,50 Euro (cursul valutar este fix).

Citește și Mostar, văzut și îndrăgostit

Cum se poate ajunge în Sarajevo

Din România cel mai la îndemână mijloc de transport pentru a ajunge la Sarajevo este automobilul personal. Din Drobeta Turnu Severin se ajunge la Sarajevo în aproximativ 8 ore, via Belgrad.

Cu avionul se poate ajunge via Viena, München, Istanbul. Iar prețul poate depăși 250 de euro.

Latest Comments

  1. Prylar Online 15 mai 2017
  2. Drip tips 20 mai 2017
    • Dragos 25 mai 2017

Leave a Reply

google-site-verification=rFytqiquoAxiby2E9iZcx14wICfMAMq-B6e1lD3CtMc